"Iliesta", supărat pe toată lumea

Still0801_00018
Ilie Stan a întârziat la conferința de presă, în semn de protest. Tehnicianul se plânge de condițiile de antrenament precare, de atitudinea conducerii și de răceala fanilor
Conferința de presă susținută de Ilie Stan, ca o prefață a debutului în Liga a ii-a, a întârziat cincisprezece minute, din cauza lipsei actorului principal. Tehnicianul buzoian s-a scuzat, dar a ținut să precizeze că lipsa de punctualitate a venit ca un semn de protest, față de piedicile, voite sau nu, pe care le întâmpină. Terenul de antrenament, promis, probabil, înainte de a semna contractul nu există, așa că roș-albaștrii sunt nevoiți să meargă la Săhăteni, pentru a nu suprasolicita gazonul de pe Gloria. Iliesta a acuzat și lipsa unui medic sportiv de la echipă și, poate cel mai grav, îngrădirea accesului în sala de forță. Pentru a “trage de fiare” antrenorul trebuie să scrie, de fiecare dată, un referat.Antrenorul nu este încântat nici de atitudinea suporterilor, față de echipa de fotbal. De altfel, Ilie Stan s-a și întâlnit cu o parte din fanii grupării, acum câteva săptămâni, pentru a lămuri câteva din nemulțumirile microbiștilor.Fostul internațional a mai declarat că a fost gata să plece de la Gloria de mai multe ori, din cauza neajunsurilor.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News










