Avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantităţi de apă însemnate, pentru Buzău și alte șase județe
Buzăul și alte șase județe sub avertizare "cod galben" de ploi și instabilitate atmosferică
Administraţia Naţională de Meteorologie emis, vineri, o atenţionare cod galben de ploi abundente şi furtuni, pentru vineri, de la ora 15.00, fiind vizate şapte judeţe între care și Buzău. De asemenea, meteorologii spun că de la ora 12.00, în Muntenia şi pe arii restrânse în Oltenia, Moldova şi la munte sunt anunțate averse torenţiale, cu grindină, dar şi vijelii.Potrivit ANM, vor fi fi perioade cu instabilitate atmosferică şi în zilele următoare, în special după-amiaza şi seara, mai ales în zonele de deal şi munte, precum şi în nordul şi centrul ţării.Conform unei informări meteorologice transmise vineri de ANM, în intervalul 12.00 – 22.00, vor fi perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată local în Muntenia şi pe arii restrânse în Oltenia, Moldova şi la munte. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi pe arii restrânse 30-40 l/mp.Meteorologii spun că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică şi în zilele următoare, în special după-amiaza şi seara, mai ales în zonele de deal şi munte, precum şi în nordul şi centrul ţării.De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi instabilitate atmosferică accentuată, cantităţi de apă însemnate, care va fi în vigoare vineri, în intervalul 15.00 – 22.00.Sunt vizate judeţele Constanţa, Tulcea, Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Vrancea şi Argeş, unde pe arii extinse instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se vor înregistra averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 25 l/mp şi izolat 50-60 l/mp.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










