A încetat măsura de carantină, la Râmnicelu

20200509_060634-696x557
Începând cu data de 23 mai 2020, ora 00:00, măsura de carantină instituită pentru satul Râmnicelu (comuna Râmnicelu) a încetat
Începând cu data de 23 mai 2020, ora 00:00, măsura de carantină instituită prin Ordinul Comandantului Acțiunii nr. 76125/8.05.2020, pentru satul Râmnicelu (comuna Râmnicelu) a încetat. În perioada următoare, starea de sănătate a populației din localitate va fi monitorizată prin intermediul asistenței primare (medici de familie, asistenți sociali), sub supravegherea Direcției de Sănătate Publică. Epuizându-se cele 14 zile considerate perioada maximă de incubație a infecției și, neînregistrându-se nicio altă îmbolnăvire, se consideră că șansa de a avea un eveniment de amploare mai mare a fost depășită, iar măsura de carantină a putut fi ridicată.Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în județul Buzău au mai fost confirmate 5cazuri de infectare cu COVID-19. Numărul total de cazuri pozitive la nivelul județului a ajuns la
158
.
CAZUL 154
– pacient sex feminin, 60 ani, contact direct cu cazul 151- soția, simptomatică.
(cazul 151: pacient sex masculin, 56 ani, salariat al IȘJ Buzău)
CAZUL 155
– pacient sex feminin, 53 ani, contact direct cu cazul 149 - mama,asimptomatică.
(cazul 149: pacient sex feminin, 31 ani, personal medical Secția ORL-Spitalul Județean de Urgență Buzău
)
CAZUL 156 -
pacient sex masculin, 80 ani, pacient oncologic, venit din domiciliu, testat înainte de proceduri.
CAZUL 157 -
pacient sex masculin, 65 ani, contact direct cu cazul 143-soț, asimptomatic.
(cazul 143: pacient sex feminin, 58 ani, internată la Secția Boli Infecțioase, izolată în spațiul special amenajat, cu simptome)
CAZUL 158 -
pacient sex masculin, 69 ani, simptomatic, internat la UPU-Spitalul Judetean de Urgență Buzău (izolat).
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











