Mii de buzoieni au venit în Crîng, la "masa patriotică". Pentru ei au fost pregătite 3800 de porții de fasole
Cozile ordonate supravegheate îndeaproape de jandarmi, două puncte de unde cei înfometaţi puteau să-şi comande de-ale gurii şi vremea însorită au diminuat considerabil momentele de înbrînceală pentru degustarea tipică Zilei Naționale

. A contat şi spectacolul folcloric organizat în imediata vecinătate a punctului de alimentare , aşa că cei care vînau o farfurie cu fasole şi-au alungat plictiseala ţopăind pe acorduri folclorice. Mesenii de ocazie au apreciat iniţiativa autităţilor, organizarea şi nu au uitat să ureze printre îmbucături "La Mulţi Ani" conaţionalilor lor.

Greul a fost dus de personalul desemnat să hrănească miile de guri prezente în Parcul Crîng. Cu mişcări robotice, bucătăresele abia făceau faţă cu umplutul şi distribuitul caserolelor. Ca şi anul trecut, fasolea a fost în topul preferinţelor. Pentru festinul centenar au fost pregătite 3800 de porții de fasole, dintre care 800 de post și mii de plăcinte, cu brînză și de mere.

Printre dumicați, buzoienii veniți să deguste fasolea au putut servi, la alegere, ceai sau vin fiert..
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














