Duminică, 24 octombrie, autoritățile de sănătate publică raportează 230 de noi infectări cu SARS CoV-2. Printre aceste cazuri, unul singur reprezintă o reinfectare. În rest, sunt buzoieni care s-au infectat pentru prima dată cu coronavirus. Este vorba atât despre bebeluși de câteva luni, cât și de adulți de peste 80 de ani.

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Buzău, s-au inregistrat 229 cazuri noi de infectare si 1 caz de reinfectare cu noul coronavirus – COVID-19. Pacienții au vârste cuprinse între 3 luni și 84 de ani. Anchetele epidemiologice sunt în desfășurare.

Incidența cazurilor la mia de locuitori în municipiul buzău este de 11,7, iar în municipiul Rm. Sărat este de 5,64. Cele mai ridicate incidențe sunt în comunele Rușețu, Unguriu și Săpoca, toate cu peste 15 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile. 

Iată cum arată situația epidemiologică la Buzău:

  • Număr persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei: 19.154
  • Număr persoane vindecate Covid-19 de la începutul pandemiei:15.403
  • Numărul total de decese Covid-19 de la începutul pandemiei: 592
  • Număr persoane în carantină la domiciliu:997
  • Număr persoane aflate în izolare la domiciliu: 2.811
  • Numar persoane testate in ultimele 24 ore: 760 teste, din care 624 teste rapide antigen și 136 RT-PCR

De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6 decese în rândul bolnavilor COVID. Persoane cu vârste cuprinse între 66 ani și 92 de ani, care aveau și alte afecțiuni, și-au pierdut viața după ce au contractat noul coronavirus.

În cursul zilei de sâmbătă, 23 octombrie a.c., în județul Buzău au fost vaccinate 2382 persoane cu doza I și 145 cu doza a doua. În total, până astăzi au fost vaccinate 104123 persoane, dintre care 76679 cu ambele doze.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVIDEO Duminică, ora 21:00: „Culisele Statului Paralel”: De ce a întors Iohannis foaia și negociază cu „ciuma roșie” de la PSD
Articolul următorMiron Mitrea consideră blânde RESTRICȚIILE: „Spitalele nu mai fac față, nici cimitirele, nici crematoriile”