Polițiștii de la prevenire din cadrul IPJ Buzău au continuat ieri, 23 mai, activitățile dedicate Săptămânii Prevenirii Criminalității  cu tema siguranța online.

Au fost desfășurate acțiuni informativ-preventive în zone aglomerate din municipiul Buzău, pe linia prevenirii victimizării minorilor, în cadrul cărora le-au fost prezentate copiilor, dar și însoțitorilor acestora riscurile specifice vârstei fragede și recomandări pentru prevenirea victimizării în timpul liber, la școală, pe stradă, în vacanțe, în locurile de agrement.

Discuțiile au avut ca temă și siguranța îm mediul online, măsurile de protecţie pe care le pot adopta cetăţenii în vederea reducerii riscului de victimizare pe internet.

De asemenea, polițiștii au discutat cu reprezentanți ai instituțiilor publice și bancare din plan local, despre riscurile prezente în mediul online, cele mai noi metode de operare folosite în comiterea înșelăciunilor și modalitățile de evitare a dobândirii calității de victimă.

Tot ieri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități la Grădinița cu Program Normal ”Căsuța piticilor” din municipiul Buzău, cu preșcolari din grupa mijlocie și grupa mare.

Activitățile au fost desfășurate sub forma unor sesiuni informative având ca temă prevenirea infracțiunilor comise cu violență și respectarea regimului circulației rutiere. Întrucât copiii de vârste mici asimilează mult mai ușor noi cunoștințe și reguli din jocuri și din povești, polițiștii au realizat jocul educativ ”Jocul de cuvinte pozitive/ negative” și le-au citit celor mici povestea ”Fetița curajoasă”.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentTrei persoane rănite într-un autoturism care s-a răsturnat pe pe DJ203D, în localitatea Topliceni
Articolul următorPolițiștii rutieri au avut de ”clienți” în acțiunile desfășurate în cursul zilei de 23 mai