A fost nevoie de intervenția pompierilor, pentru a sparge ușa apartamentului unei bătrâne. Aceasta a fost găsită decedată

Un echipaj al pompierilor a intervenit, în urmă cu puțin timp, pentru a sparge ușa unui apartament din Micro 3, în care locuia o bătrână de 72 de ani.

Alarma a fost dată de vecini. Rudele septuagenarei veneau regulat, pentru a se îngriji de bătrână. De vineri, însă, aceasta nu mai dăduse niciun semn de viață.

Odată pătrunși în apartament, pompierii nu au putut decât să constate decesul. La fața locului s-a deplasat și o echipă de salvare. Din păcate, se pare că femeia decedase cu ceva timp în urmă.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Troleibuz în flăcări, în București
Articolul următorEmoții, la „Capacitate”