Absolvenții de a VIII-a, la primul examen serios

Absolventii claselor a 8-a au intrat in focurile primului examenmai serios, odata cu inceperea Evaluarii Nationale. Pentru examenul de Limba si Literatura Romana, adolescentii au primit subiecte de nivel mediu. Majoritatea absolventilor au considerat subiectele ca fiind abordabile.

La Subiectul I, elevii au avut de răspuns mai multor cerințe pe marginea unui text la prima vedere – “Zborul” de Sorin Titel.

Viitorii liceeni  au mai  avut de făcut o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motiveze apartenența la genul epic a textului de la primul punct.

Candidații au avut de redactat și  o narațiune de 15-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități preferate.

Majoritatea absolvenților au considerat subiectele ca fiind abordabile și sperau într-un punctaj bun, care să le faciliteze admiterea într-un liceu bun. Nici școala  de acasă nu a fost considerată ca un impediment, în ceea ce privește obținerea unui calificativ bun

Emoții la fel de mari au trăit și părinții, prezenți, încă de la startul examenului, în fața instituțiilor de învățămînt. Cei mai mulți sperau la calificative mari, mai ales în contextul concurenței de la cele mai bune licee din oraș

Sexiunea de azi a fost una specială și din punct de vedere al siguranței. Candidaților li s-a luat temperatura înainte de intrarea în clase iar examenul a stat sub semnul distanțării sociale.  Din fericire, niciun elev nu a avut temperatura peste cea prevăzută în normele impuse, astfel că toți candidații au putut susține examenul.

Articolul precedentSeptuagenară găsită decedată
Articolul următorBuzăul înregistrează încă două decese în rândul pacienților confirmați COVID. Alte 18 persoane, confirmate în ultimile 24 de ore