Selecţionata Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău pare de neoprit la turneul inermediar al UEFA Region’s Cup ce se desfăşoară în Slovenia, la Dravograd. Campioana României a reuşit să se impună şi în cel de-al doilea test, scor 5-1, în faţa georgienilor de la Chabonama. Adversarii au deschis repede scorul în minutul 11 prin Pargalava, după care Mihăescu a răsturnat situaţia de pe tabelă în minutele 16 şi 30, iar Şerbănoiu a majorat diferenţa în minutul 35.

Momentul psihologic al disputei poate fi considerat cel din minutul 40, atunci când Istrate l-a faultat în suprafaţa de pedeapsă pe Pargalava, centralul dictând fără ezitare lovitură de pedeapsă şi roşu fundaşului buzoian. Din fericire pentru buzoieni, acelaşi Pargalava a trimis peste şi am intrat la pauză cu un avantaj de două goluri.

Repriza secundă a oferit maximum de adrenalină. În două minute (62 şi64), Babageanu primeşte tot atâtea galbene şi implicit pe cel roşu. Din acel moment orice greşală în defensivă putea duce la dezastru, mai ales că adversarii au atacat cu toate liniile, în speranţa că vor reuşi să întoarcă rezultatul. Surpriză însă. Elevii lui Tase Lăptoiu, pe lângă faptul că s-au apătrat perfect, au reuşit să contraatace periculos şi chiar să mai marcheze de două ori, prin Mihăescu (min. 69) şi G. Bălan (min. 90). Să menţionăm faptul că din minutul 74, georgienii au pierdut şi ei un om, Guarsalia fiind eliminat din cauza cumului de cartonaşe galbene.

Victorie mare aşadar pentru AJF Buzău care cu şase puncte are în mare parte asigurată calificarea în următoarea fază a competiţiei.

Tot astăzi, reprezentantele Sloveniei şi Scoţiei au terminat la egalitate, 3-3. Astfel, meciul de luni, dintre secţionatele României şi Slovniei este unul care va stabili câştigătoarea grupei. Un rezultat de egalitate ar fi perfect pentru AJF Buzău, care ar termina seria pe primul loc, o performanţă care deja a fost stabilită prin cele două victorii obţinute.

În partida cu Chabonama, tehnicianul Tase Lăptoiu a trimis în teren următorii jucători: Marius Geantă – Ionuţ Istrate, Cosmin Milea, Georgian Vişteanu (’88 Daniel Ignat), Cristian Zaplaic, Georgian Bălan, Marius Paşa (’82 Ionuţ Stancu), Mihai Babageanu, Gabriel Mihăescu, Ionuţ Lazăr (’46 Dragoş Ioniţă), Georgian Şerbănoiu.

Articolul precedentEvaluare Națională 2018: Iată subiectele la Limba și Literatura Română !
Articolul următorProfesor buzoian blamat pentru participarea la mitingul PSD