Autoritățile cer gestionarilor fondurilor de vânătoare să grăbească activitatea de recoltare a porcilor mistreți

Sub amenințarea pestei porcine în mediul sălbatic, autoritățile cer gestionarilor fondurilor de vânătoare să grăbească activitatea de recoltare a porcilor mistreți. Pentru județul Buzău, efectivul de porci sălbatici aprobat este de aproape 2.500. Până acum, însă, au fost uciși doar 400 de mistreți.

Dispoziția de urgentare a operațiunilor de identificare și colectare a mistreților a fost dată în ședința Comitetului Local de Combatere a Bolilor. S-a constatat că, din cota aprobată pentru județul Buzău, foarte puțini porci mistreți au fost vânați.

 Autoritățile cer recoltarea mai rapidă a mistreților de pe fondurile de vânătoare situate la granița cu județele unde au fost semnalate cazuri de pestă la porcii sălbatici.

Cota aprobată, potrivit legii, dar și urmare a măsurilor de prevenire a pestei porcine, este de aproape 2.500. Gestionarii fondurilor de vânătoare vor fi notificați să grăbească operațiunile de recoltare a animalelor sălbatice.

De menționat că, recoltarea mistreților, potrivit cotei aprobate, se raportează  la un sezon de vânătoare, perioada actuală de referință fiind mai 2018 – mai 2019.

 

Articolul precedentJudecătorii au decis! Mașinile au voie din nou în Parcul Crâng
Articolul următorFetiță din Buzău, ucisă de fratele cu 4 ani mai mare, în Cipru