În seara de 1 iulie, în jurul orei 21.30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în fața unei societăți comerciale este în desfășurare un scandal izbucnit pe fondul neînţelegerilor legate de un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.

”Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-a deplasat o echipă complexă pentru a verifica aspectele sesizate și aplicarea măsurilor legale. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că incidentul s-a produs pe fondul unui conflict spontan, protagoniștii fiind un bărbat şi o femeie, cu vârste de 31, respectiv 34 de ani, din Buzău, de o parte, şi un brăilean de 19 ani, de cealaltă parte” transmite IPJ Buzău.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar polițiștii au reținut pentru 24 de ore pe cei doi buzoieni implicaţi.

În cursul acestei zile, cei doi urmează a fi prezentați parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAccident mortal în afara localităţii Oreavul
Articolul următorÎn prima zi din luna iulie polițiștii rutieri buzoieni au aplicat 99 sancțiuni contravenționale și au reținut 15 permise de conducere