În ziua de 01 iulie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 99 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 15 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Poliţiştii au acționat pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistând 30 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 6 conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.

Cu cea mai mare viteză în localitate – 109 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui buzoian de 46 de ani, ce rula pe DN10, în localitatea Colţu Pietrii.

Alte 8 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric.

Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (30), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (6), dar şi 24 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 43.000 de lei.

Tot ieri, în 4 situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului, aparatele etilotest indicând valori cuprinse între 0,46 şi 1,12 mg/l alcool pur în aer expirat.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentScandal în trafic în urma unei tamponări
Articolul următorCod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate