Luni, 28 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă şi au desfăşurat acţiuni punctuale pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce s-ar putea comite în contextul producerii, prelucrării şi comercializării produselor agroalimentare (produse de panificaţie, carne, produse din carne congelate, peşte, ouă, lapte, miere, legume-fructe şi altele).

Poliţiştii au efectuat controale la 18 agenţi economici, cu privire la respectarea prevederilor legale în domeniul comercializării produselor specifice perioadei. De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate, s-a avut în vedere şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor ce se pot comite în zonele aglomerate şi sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale la O.U.G. nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 360.000 de lei.

De asemenea, au fost confiscaţi aproximativ 3000 de lei, contravaloarea bunurilor comercializate fără emitere bon fiscal.

Tot în vederea confiscării au fost ridicate 20 de pachete de ţigări.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentMesajul conducerii IPJ Buzău de Ziua națională: La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! La mulţi ani, buzoieni!
Articolul următorȘoferi scoși din trafic de polițiștii buzoieni pentru nerespectarea regulilor de circulație