Doi urși, prinși la furat, în prunii unor gospodari din județul Buzău
O ursoaică şi puiul ei au fost surprinşi, luni seara, în timp ce se hrăneau cu prune dintr-o livadă de pe raza satului Ploştina, comuna Lopătari. Animalele au fost filmate cu telefonul de la aproximativ trei metri distanţă iar înregistrarea a fost postată pe Facebook. De remarcat este inconștiența bărbatului de a se apropia atât de mult de animalele care l-ar fi putut ataca în orice secundă.
Doi localnici din satul Ploştina, comuna Lopătari au observat mișcare într-un prun și s-au apropiat. Atunci au văzut ursoaica şi puiul care se căţăraseră în pruni, atraşi de mirosul fructelor coapte. Sălbăticiunile s-au lăsat filmate câteva minute bune, timp în care par că nu au simţit deloc prezenţa intruşilor. Cei doi bărbați dau dovadă de inconștiență extremă în momentul în care se apropie atât de mult de cele două animale.
Abia când cei doi localnici au făcut gălăgie, urşii s-au speriat şi au fugit în pădure. Cei doi bărbați, pleacă, însă, în căutarea lor printre tufișuri.
Filmarea postată pe Facebook a atras numeroase reacţii, multe de uimire pentru curajul nesăbuit al celor care au filmat de a se apropia de ursoaică.