Anchetatorii buzoieni au reusit destructurarea unei retele de prostitutie si proxenetism ce a functionat pe teritoriul mai multor state UE.

Procurorii DIICOT- B.T.Buzău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor STANCIU STELICA, NITA VASILE, zis „Ţuţu”, MOLDOVEANU IULIAN GIORGIAN, zis „Gică”, IORDACHE DANIEL IONUT, zis „Buduluş”, DUTA CRISTINEL, MOTOC AUREL şi STEFANESCU FLORINEL, zis „Van Damme”, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism în formă continuată.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2018 s-au constituit şi au funcţionat două grupuri infracţionale organizate specializate în comiterea de infracţiuni de proxenetism şi trafic de persoane, prin obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei a mai multor tinere pe teritoriul Spaniei, Elveţiei, Olandei, Germaniei, Regatului Unit al Marii Britanii şi al Suediei.

Astfel, s-a stabilit că în perioada 2008-2010, inculpatul Stanciu Stelica a obţinut sume de bani însemnate de pe urma practicării prostituţiei pe teritoriul Spaniei a mai multor persoane de sex feminin.Tinerele erau seduse de ideea unei relaţii de dragoste cu inculpatul Stanciu Stelică şi perspectiva unui viitor sentimental şi material cu acesta, fapt pentru care o mare parte din sumele de bani obţinute prin practicarea prostituţiei îi erau date acestuia fie în mod direct, fie, în cele mai multe dintre cazuri, prin transmiterea banilor prin sistemele de transfer rapid, din Spania în Romania.

În perioada 2010-2012, activitatea de prostituţie a două persoane vătămate a fost transferată pe teritoriul Olandei, în plus, începând cu anul 2011 fiind înregistrate noi transferuri de sume de bani din Olanda în Romania pe numele inculpatului Stanciu Stelică.

Începând cu luna august 2012, având în vedere experienţa acumulată în organizarea, desfăşurarea şi obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de diverse tinere pe teritoriul Olandei, inculpatul Stanciu Stelică iniţiază şi constituie un grup infracţional de natură interfamilială având acelaşi scop de comitere de infracţiuni de proxenetism.Din cadrul acestui grup a făcut parte sora inculpatului Stanciu Stelică, care, în cursul lunii august 2012, s-a deplasat în Amsterdam împreună cu fiica sa ce urma să practice prostituţia în locuri special amenajate în acest sens-„la vitrine”, precum şi cu nepotul inculpatului Stanciu Stelică, care a racolat la rândul său o persoană de sex feminin ce urma de asemenea să practice prostituţia.

In cadrul grupării infracţionale, inculpatul Stanciu Stelica s-a erijat intr-un lider asigurând coordonarea activităţii de deplasare a tinerelor către Olanda şi desfăşurare a activităţii propriu-zise de prostituţie în folosul membrilor grupării, in sensul că:

– a racolat tinere pe care le determina la practicarea prostituţiei în folosul său

– a asigurat finanţarea transportului tinerelor care de regula călătoreau către Olanda cu avionul ;

– a coordonat demersurile necesare in vederea obţinerii de către tinere a documentelor impuse de autorităţile olandeze pentru desfăşurarea activităţii de prostituţiei „la vitrina”;

– a asigurat cazarea tinerelor ce practicau prostituţia în Amsterdam

– i-a consiliat pe membrii grupării în privinţa modului de rezolvare a problemelor pe care le aveau cu tinerele ce practicau prostituţia, astfel încât acestea să desfăşoare în continuare această activitate în folosul lor;

– a colectat sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei, în perioada 2008-2012, tinerele care au practicat prostituţia în folosul său, i-au transmis inculpatului Stanciu Stelică sume de bani în valoare totală de aproximativ 65.500 euro.

Activităţile infracţionale desfăşurate de către inculpatul Stanciu Stelică au făcut obiectul investigaţiilor efectuate într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, finalizat parţial cu trimiterea în judecata la data de 06.06.2013 a doi inculpaţi pentru comiterea infracţiunii de proxenetism relativă la activitatea de prostituţie realizată de către o persoană de sex feminin în oraşul Amsterdam, Olanda, ce s-a intersectat ca loc şi timp cu activitatea infracţională ce face obiectul prezentei cauze.

Actele procesuale şi procedurale efectuate în cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au fost aduse la cunoştinţa inculpatului Stanciu Stelica, acesta având calitatea de inculpat, motiv pentru care în vara anului 2013 a întrerupt continuarea activităţii infracţionale, încetând astfel funcţionarea grupului infracţional.

În primăvara anului 2014, inculpatul Stanciu Stelică a pus bazele constituirii şi funcţionării unui alt grup infracţional specializat în comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni, respectiv proxenetism , de această dată activitatea de prostituţie fiind organizată pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, in concret Irlanda de Nord şi în special, Scoţia.

Alături de inculpatul Stanciu Stelică, noul grup infracţional la care ulterior au aderat şi alte persoane, a fost constituit din inculpatul Iordache Ionuţ Daniel şi suspectul B. C. A., membrii grupului desfăşurând activităţi de racolare de persoane de sex feminin dispuse să practice prostituţia şi care ulterior erau trimise în acest sens în oraşul Glasgow, Scoţia. Acestea erau promovate pe diverse site-uri web de profil ca fiind persoane ce oferă servicii sexuale contracost, raporturile şi actele sexuale având loc în apartamentele în care locuiau ori în locurile stabilite de către clienţi (servicii tip „out”), activitatea acestora fiind supravegheata la faţa locului de cel puţin unul dintre cei trei membrii ai grupului.

Cea mai mare parte a sumelor de bani obţinute de către tinere din practicarea prostituţiei erau însuşite de către membrii grupului, prin colectare directă ori prin transmiterea sumelor de bani prin sisteme de transfer rapid, pe numele persoanelor destinatare ori pe numele altor persoane interpuse.

S-a reţinut că in perioada cuprinsa intre anii 2012-2013, respectiv 2014-prezent, cele două grupuri infracţionale organizate au obţinut de importante sume de bani (aprox. 325.000 lire sterline şi 132.000 euro) de pe urma practicării prostituţiei a unui număr de 30 de tinere, doua dintre acestea fiind reţinute ca fiind victimele traficului de persoane.

Având în vedere că activitatea infracţională a fost desfăşurată pe teritoriul mai multor state europene, respectiv Spania, Elveţia, Olanda, Germania, Regatului Unit al Marii Britanii şi Suedia, la data de 11.09.2017 s-a constituit o echipă comună de anchetă între autorităţile judiciare din Romania, Scoţia şi Irlanda de Nord.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău.

Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate din Ploieşti, Bacău şi Dâmboviţa, al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău şi al jandarmilor din Buzău şi Ploieşti.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Articolul precedentUn transformator electric a luat foc lângă Liceul Contactoare
Articolul următorBuzoienii își vor putea cumpăra bilet de autobuz prin SMS