Consiliul Local Municipal Buzău a aprobat ca începând cu luna aprilie, 230 de polițiști locali din subordinea Primăriei Buzău vor avea salariile reduse cu 25%, după ce a fost apobată hotărârea prin care să le scurteze programul de lucru de la cinci zile la patru zile pe săptămână.

Hotărârea a fost adoptată în ședința de joi a Consiliului Local Buzău, cu 15 voturi pentru, 3 abțineri și 4 împotrivă, iar măsura îi vizează pe 230 de polițiști locali din serviciul de pază al școlilor și grădinițelor. Propunerea municipalității a stârnit dezbateri aprinse între membrii puterii și cei ai opoziției, reprezentată de vocea consilierului USR, Irinel Cîrstea. 

În timpul dezbaterilor, primarul Constantin Toma a intervenit și el pentru a aminti că Poliția Locală din Buzău este supradimensionată și că intenționează, în acest an, chiar să concedieze o parte dintre polițiștii locali. În replică, consilierul USR, care a propus inițial amânarea acestui proiect pentru următoarea ședință, a spus că ar trebui să li se dea alte atribuții celor care asigurau paza școlilor și grădinițelor, cum ar fi cele de prevenire a aruncării deșeurilor pe domeniul public.

Așa cum era de așteptat, proiectul propus de primarul Constantin Toma a trecut la vot, PSD având majoritate în Consiliul Local Buzău, cu 15 consilieri din 23. Ceilalți 7 consilieri sunt PNL-3, USR -2 ȘI PMP -2. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedent4.439 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2! Situația în fiecare județ!
Articolul următorSCANDAL URIAȘ la sediul ROMPREST: fosta conducere FURĂ DOCUMENTE. Orlando Valache, unul din acoliții patronului Cancan, ÎMBRÂNCELI cu agenții – VIDEO