Polițiștii au avut de rezolvat trei cazuri de furturi în ziua de 20 august. Două femei din Râmnicu Sărat, sunt acuzate că au furat un telefon mobil dintr-o patiserie, un bărbat încerca să pătrundă în autobuzele parcate în autogară, iar un bărbat a fost surpins cu pepenii furați de pe terenul unei alte persoane.

În ziua de 20 august a.c., polițiștii de la Poliţia municipiului Râmnicu Sărat au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană încearcă să pătrundă în autobuzele staţionate în autogară.

Imediat după sesizare, polițiștii s-au deplasat la fața locului şi, într-unul dintre mijloacele de transport staţionate,  au depistat un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Buzău. Acesta ar fi pătruns în mai multe autovehicule fără a fi reclamată însă lipsa vreunui bun.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.

În data de 20 august a.c., polițiștii de la Poliţia municipiului Râmnicu Sărat au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Podgoria, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil în timp ce se afla în fața unei patiserii din Râmnicu Sărat.

Imediat după sesizare, polițiștii de ordine publică și de investigații criminale s-au deplasat la fața locului. La scurt timp, din cercetările efectuate de către polițiști, s-a stabilit că bănuite sunt două femei în vârstă de 30 și 60 de ani, ambele din municipiul Râmnicu Sărat. Acestea ar fi profitat de neatenția persoanei vătămate, în timp ce cumpăra produse de patiserie şi i-ar fi sustras telefonul mobil. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști și predat proprietarului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.

În ziua de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Pogoanele au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, din orașul Pogoanele, cu privire la faptul că persoane necunoscute sustrag pepeni de pe terenul său, de la ieșirea din localitate.

Imediat după sesizare, polițiștii s-au deplasat la fața locului şi au depistat în flagrant delict doi bărbați, de 38 și 62 de ani, ambii din Brădeanu. În apropierea locului depistării acestora era un atelaj hipo încărcat cu pepeni. Prejudiciul, în valoare de 2000 de lei, a fost reucperat și predat persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPoliţiştii buzoieni au identificat doi minori care au comis o succesiune de acte infracţionale în mai puţin de 24 de ore
Articolul următorNereguli silvice sancționate de polițiștii buzoieni