În data de 07 februarie a.c., poliţiştii buzoieni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și cu reprezentanți ai tuturor instituţiilor de control din Buzău, au continuat acţiunile de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii COVID-19, la activităţile de verificare participând peste 90 de efective.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 60 de societăți comerciale şi operatori economici, în peste 75 de locaţii de interes, fiind legitimate şi verificate, totodată, peste 1200 de persoane.

Pentru abaterile constatate poliţiştii au aplicat 89 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 79 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie conform Legii 55/2002 privind unele măsuri pentru pevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Acțiunile au avut ca scop verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de alertă, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților pe toate palierele, fiind angrenați polițiști din toate domeniile de competență, respectiv poliţişti de ordine publică, rutieră, economic şi investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

”Reamintim faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive, aniversări, petreceri private etc.) este interzisă. În situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale. Evitarea aglomeraţiei, igiena mâinilor, distanţarea faţă de alte persoane în spaţiile publice şi respectarea cu stricteţe a regulilor de protecţie stabilite prin lege ne vor ajuta să trecem cu bine peste pandemie. Pericolul de îmbolnăvire nu a trecut încă, iar controalele pe care le facem au ca obiectiv protejarea sănătăţii oamenilor” este mesajul teransmis de polițiștii buzoieni.        

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentMARȚI, ora 18 – Dezvăluiri despre Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, la Culisele Statului Paralel
Articolul următorEXCLUSIV LEGILE PUTERII Sorin Cîmpeanu: Nu se elimină transportul gratuit