Poliţişti de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Buzău, împreună cu jandarmi au acţionat ieri, pe DN10, tronsonul Vipereşti – Siriu, pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi a faptelor ilegale asociate din tăierea arborilor, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialelor lemnoase.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost verificate 41 autovehicule care transportau material  lemnos.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea OUG 195/2002 privind  circulaţia pe drumurile publice,au fost reţinute 4 permise de conducere pentru nerespectarea interdicţiei privind masa totală maximă admisă şi un certifiact de ănmatriculare.

De asemenea, în cazul a două camioane de mare tonaj  ce transportau material lemnos, a fost solicitat sprijinul reprezentanţilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, pentru a verifica dacă încărcătura depăşeşte masa totală maximă admisă. Întrucât au constatat nereguli în caest sens, au aplicat sancţiuni contravenţionale şi au dispus retragerea plăcuţelor cu numerele de înmatriculare.

Valoarea totală a sancţiunilor este de peste 6.500 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCristiano Ronaldo este jucătorul lui Manchester United!
Articolul următorÎnregistrat de radar cu 205 km/h pe pe DN2E85, în afara localităţii  Cioranca