Plângere la Parchet pentru comiterea infracțiunii de răspândire a bolilor la animale

Reprezentanțăă Centrului Local de Combatere a Bolilor din cadrul Instituției Prefectului Județului Buzău a anunțat că vor depune la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău o plângere penală privind comiterea de infracțiuni de răspândire a bolilor la animale, fals intelectual, uz de fals, evaziune fiscală și punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, ce vizează mai mulți comercianți neautorizați de porci din zona Vadu Pașii care s-ar face responsabili de răspândirea virusului pestei porcine africane.
La sesizare au fost depuse și  documente care au fost strânse de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău. În urma verificărilor s-a stabilit că există persoane care comercializează porci vii și care, cu intenție, au luat din zona Brăila, zona Ulmu, porci și i-au vândut și la Vadu Pașii. Acești comercianți fie că nu aveau documentele de proveniență, însă au recunoscut că au achiziționat porci din zona cu focare din județul Brăila, deși era sub supraveghere și cu restricții de circulație, transport și comercializare.
Articolul precedentVarianta de ocolire Est a Municipiului Buzău, proiect curajos dar realizabil, spun autoritățile
Articolul următorSeptuagenară lovită de mașină, pe strada Alexandru Marghiloman