În perioada 20 – 24 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, context în care au aplicat 650 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 97 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.
Aparatele radar au înregistrat 335 de autovehicule ce se deplasau cu viteză mai mare decât limitele maxime admise, iar împotriva a 54 de conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză – 171 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unei şoferiţe de 33 de ani, din București, ce rula pe DN2E85, în afara localității Limpeziș. De asemena, ce mai mare viteză în localitate a fost înregistrată de aparatul radar amplasat în Limpeziș- 141 km/h, maşina fiind condusă de un şofer buzoian, în vârstă de 30 de ani.
Alte sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (62), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (15), dar şi 115 pentru alte abateri în trafic.
Încă 43 de permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului, pentru neprezentarea la poliţie în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment soldat doar cu pagube materiale, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, conducerea unui autovehicul care circula pe sens opus de mers, pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, precum și pentru comportament agresiv în trafic.
Poliţiştii au avut în vedere respectarea regulilor de circulaţie şi de către alţi participanţi la trafic, pentru neregulile constatate fiind sancţionaţi 91 de pietoni.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 247.000 de lei.
Sursa: Realitatea de Buzau