Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Buzău, la examenul de Titularizare de miercuri, 21 iulie, 63 de candidați din județul Buzău au renunțat la examen, după ce au primit subiectele. Alți 133 de candidați au absentat de la proba scrisă. În acest an, examenul de Titularizare din Buzău s-a desfășurat fără incidente, cu participarea a 331 candidați care-și doresc un loc la catedră în anul școlar 2021-2022. 

Rezultatele evaluărilor vor fi afișate pe 27 iulie.

Rezultate foarte bune au fost obținute de dascălii buzoieni și la examenul de definitivat în învățământ. Aproape 80 % dintre candidații care au susținut examenul au promovat, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 5 ani.

Din cei 109 candidați care au intrat în sala de examen și au susținut proba scrisă, 87 au luat note de trecere. Mai mult, 6 dintre ei au avut lucrări de nota 10.

La polul opus, cea mai mică notă la proba scrisă a examenului a fost 3, fiind trecută în dreptul unei educatoare din Rm. Sărat. Cadrele didactice nemulțumite de rezultat au putut depune contestație până astăzi, 22 iulie, la ora 12.00. Rezultatele finale sunt așteptate pe 28 iulie.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentZbor demonstrativ cu avionul Mig 21 Lancer, aeromodel realizat de un elev al Școlii de maiștri militari de la Boboc
Articolul următorPerechea Ionescu/Szocs eliminată în sferturile de finală ale probei de dublu mixt