Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului a primit pe Telefonul Copilului peste 500 de apeluri în 2018
Statistică îngrijorătoare. De la începutul anului şi până la finalul lunii septembrie la Telefonul Copilului din cadrul DGASPC Buzău au fost primite peste 500 de apeluri cu privire la abuzuri asupra minorilor. Este vorba despre abuzuri emoţionale, fizice sau sexuale. Din nefericire, asistenţii sociali au constatat că mare parte dintre apeluri se confirmă.
Tocmai pentru a veni în sprijinul copiilor abuzaţi, dar şi a familiilor în care au loc astfel de tratamente, asistenţii sociali au impus o serie de măsuri, iar acolo unde a fost cazul au scos chiar minorii din familie.
DASPC Buzău încearcă să prevină astfel de evenimente, moriv pentru care, periodic organizează tot felul de întâlniri atât cu copii, dar mai ales cu părinţi. Mai mult decât atât, îi îndeamnă pe părinţii care se confruntă cu anumite probleme în familie, să îşi îndrepte paşii către ei pentru a găsi împreună soluţii