În data de 25 februarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au continuat acţiunile specifice ce au ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă rutieră şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidentelor rutiere, pe drumurile din judeţ.

Ieri, în intervalul orar 11.00 – 17.00, poliţiştii rutieri, de la secțiile de poliție rurală şi de la transporturi feroviare, au acţionat pentru prevenirea accidentelor ce s-ar putea produce în zona trecerilor la nivel cu cale ferată. În urma activităţilor poliţiştii au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate.

Poliţiştii râmniceni au verificat ieri legalitatea transportului rutier public de persoane în vederea creşterii siguranţei pasagerilor. Astfel, au fost verificate în trafic peste 25 de autovehicule şi au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale pentru nereguli conform Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi închiriere. Poliţiştii au depistat doi șoferi de 35, respectiv de 44 de ani, care efectuau activităţi de taximetrie, fără a fi autorizaţi. În cazul celor doi conducători auto a fost luată măsura sancţionării contravenţionale şi le-au fost reţinute certificatele de înmatriculare, dar şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare.

De asemenea, poliţiştii rutieri au aplicat în total 145 de sanctiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și au reținut în vederea suspendării 20 de permise de conducere.

Aparatele radar au înregistrat 40 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 12 de conducători auto s-a luat pe lângă sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.

Cu cea mai mare viteză – 169 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui tânăr de 22 de ani din Ghergheasa, ce rula pe DN2E85 în afara localităţii Căldăruşanca, într-o zonă cu limitare de viteză de 50 km/h.

Alte 8 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului, pentru neacordarea de prioritate şi pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Sancţiuni contravenționale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (17), pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice (7), dar şi 18 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Pe lângă şoferii indisciplinaţi, poliţiştii rutieri au mai sancţionat şi 21 pietoni, biciclişti şi căruţaşi care au încălcat reglementările codului rutier.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Pârscov, au depistat un tânăr în vârstă de 16 ani din Pârsov, la volanul unui autoturism pe o stradă din localitatea de domiciliu. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Un alt dosar penal a fost întocmit unui bărbat de 61 de ani, din Merei, care a condus un moped pe raza localităţii de domiciliu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPolițiștii buzoieni în acțiune comună cu reprezentanții DSVSA Buzău, pentru verificarea legalității transporturilor de animale
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 166. Cum a ajuns Trump să-l ia „la ocazie” pe Kim Jong-un