Gloria Buzău a pierdut miercuri primul meci amical disputat în această iarnă, în fața liderului seriei a 3-a a Ligii a 3-a, CS Afumați. Joi, de la ora 12.00, echipa lui Ilie Stan a remizat cu liderul seriei a 4-a a Ligii a 3-a. În ambele meciuri buzoienii au marcat câte două goluri.

Disputat la Cernica, testul împotriva ilfovenilor de la CS Afumați, mare favorită la promovarea în eșalonul secund, a reprezentat cea de-a șasea partidă din această pauză competițională pentru SCM Gloria Buzău. Precedentele cinci partide au însemnat tot atâtea victorii pentru fotbaliștii din Crâng. Echipa din Afumați s-a impus cu scorul de 3-2 (2-0), cele două goluri ale buzoienilor fiind înscrise în repriza a doua de Adrian Chică-Roșă, în minutele 48 și 65.

Joi, 11 februarie, de la ora 12.00, CSA Steaua București și SCM Gloria Buzău au remizat, scor 2-2 (2-2), într-un amical disputat pe unul dintre terenurile Complexului Sportiv din Ghencea.

Steliștii antrenați de Daniel Oprița au deschis scorul după 14 minute de joc, prin atacantul Remus Chipirliu, fost jucător la echipa din Crâng. Pacionel a plecat pe un contraatac, a intrat în careu și i-a pasat în fața porții lui Chirpiliu, care din 5 metri a trimis în poartă.Cristian Ciobanu a marcat din nou într-un meci amical pentru SCM Gloria și a stabilit egalitatea în Ghencea în minutul 25, după o cursă din propriul teren până în marginea careului de 16 metri, de unde a jutat în vinclul porții steliștilor. În minutul 26, Pacione a avut o nouă cursă pe partea stângă, a centrat la marginea careului pentru Mihăescu, care a trimis în lateral dreapta la Alexandru Zaharia, iar atacantul stelist a trimis din 8 metri, la colțul lung, 2-1 pentru Steaua. Până la pauză, Iulian Roșu, jucător crescut de FCSB, a restabilit egalitate în minutul 37, cu un șut din întoarcere, de la marginea careului de 16 metri.

În repriza a doua, în ciuda ocaziilor create la cele două porți, niciuna dintre echipe nu au mai marcat, astfel că partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.

Steaua: Ștefan Mușat – George Călințaru, Ovidiu Morariu, Antonio Vlad, Adrian Ilie – Alexandru Zaharia, Mădălin Mihăescu, Liviu Băjenaru, Emilian Pacionel – Remus Chipirliu, Dragoș Huiban. Rezerve: Raul Bălbărău – Vlad Nițu, Sergiu Bactăr, Robert Neacșu, Nicușor Craiu, Rareș Enceanu, Florin Răsdan, Dragoș Nicolae, Philippe Nsiah, Cezar Mihalache. Antrenor: Daniel Oprița

SCM Gloria Buzău: Relu Stoian – Sergiu Pîrvulescu, Sebastian Ghinga, Călin Toma, Gabriel Nedelea – Cristian Balgiu, Paul Paţurcă, Iulian Roșu, Gheorghe Andronic – Cristian Ciobanu, Maxim Iurcu. Rezerve: Adrian Chică Roșă, Gheorghe Anton, Cosmin Tucaliuc, Daniel Vîrtej. Antrenor: Ilie Stan

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentUn șofer de 20 de ani circula prin municipiul Buzău cu 121 km/h
Articolul următorMajorarea taxelor şi impozitelor din municipiul Buzău, contestată oficial de senatorul Pufu