Marți, 13 septembrie. în jurul orelor prânzului, pe strada Chiristigii, în municipiul Buzău, a avut loc un accident rutier.

”Din primele date de la fața locului a reieșit că în timp ce conducea un autoturism dinspre Strada Frăsinet către Centru, o femeie în vârstă de 42 de ani, din Buzău, a surprins și accidentat un minor care s-ar fi angajat în traversarea drumului în zona marcajului pietonal.

Accidentul s-a soldat cu rănirea minorului în vârstă de 11 ani, din Buzău, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale” conform informațiilor furnizate de IPJ Buzău.

Șoferița a spus că ar fi oprit la trecere pentru a da prioritate unor pietoni, iar după ce persoanele respective ar fi trecut strada, ar fi încercat să își continue drumul, moment în care s-a trezit cu copilul alergând în fața mașinii pe care o conducea.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPoliţiştii buzoieni au aplicat, luni, 12 septembrie, 150 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice
Articolul următorMinistrul agriculturii, Petre Daea, vizită fulger la Buzău