Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut,  luni seară, o vizită fulger la Stația de Epurare a municipiului Buzău, după ce primarul Constantin Toma i-a pus pe masă un proiect ce ar putea salva agricultura din jurul orașului. Este vorba de o idee inspirată de la americani, prin care primarul și-a propus ca apa epurată ce se deversează în râul Buzău să fie folosită  pentru irigarea terenurilor agricole din zona de sud a municipiului și în comunele limitrofe. 

”Aseară l-am primit pe Domnul Ministru Petre Daea, direct la stația de epurare a municipiului Buzău, pentru a mai face un pas spre punerea în practică a ideii de a utiliza apa epurată ce se deversează în râul Buzău, vreo 10 milioane de metri cubi anual, pentru a iriga terenurile agricole din sudul municipiului și comunele apropiate, circa 25.000 de hectare. Vom polua mai puțin râul Buzău, vom putea micșora prețul la metru cub de apă epurată și pluvială și vom asigura siguranța producțiilor de cereale și legume. De asemenea, vom prelua Canalul ,,Iazul Morilor” pe care îl vom utiliza inteligent pentru bunăstarea buzoienilor.

La această întâlnire care s-a prelungit până noaptea târziu, pe câmpiile din sudul orașului, au mai participat domnul Cornel Popa, directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, dar și domnul Nicolae Mărăcine, buzoian, unul din cei mai mari specialiști în irigații din țară, fost director general al ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare). Iată că Buzăul este pe drumul de a mai avea încă un proiect unic la nivel național, ce va putea fi multiplicat pentru utilizarea întregului volum de apă epurată, ce se deversează în râurile din țară, 340 de milioane de metri cubi.”, a scris pe Facebook Constantin Toma.

sursa foto: captură video Facebook/Constantin Toma

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentMinor de 11 ani accidentat pe trecerea de pietoni
Articolul următorDouă călătorii gratuite cu Trans-Bus în schimbul a 5 deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă)