Spectacol aerian, la Boboc. Mii de oameni au admirat evoluţiile piloţilor sportivi şi militari

Mii de spectatori au asistat sâmbătă la demonstraţiile oferite de elita aviaţiei, piloţi militari şi civili dar şi paraşutisti, în cadrul mitingului aerian de la Boboc. A devenit tradiţie ca în fiecare vară Şcoala de aplicaţie pentru aviaţie din Buzău să arate îndemânarea elevilor instruiţi în cadrul acestei baze.

Rând pe rând, piloţii militari şi cei civili şi-au arătat măiestria la manşă. Aripile de oţel au tăiat cerul în lupinguri, picaje periculoase şi redresări la câteva zeci de metri de sol, sau ascensiuni pe verticală.

Manevrele i-au încântat pe spectatori, care au aplaudat şi au tresărit la fiecare acrobaţie spectaculoasă şi periculoasă deopotrivă.  Piloţii Aeroclubului României şi Iacării Acrobaţi au făcut spectacol total. Copiii au fost cuceriţi atât de aparatele din aer cât mai ales de avioanele de jucărie.

Pentru ca demonstraţia să fie completă, piloţii au simulat o misiune dintr-un teatru de operaţii. Militarii au deschis focul şi au simulat intervenţia într-o zonă ostilă. Inamicii au fost înconjuraţi din aer şi la solcde trupele speciale.

După ce le-au urmărit în aer, spectatorii au şi putut atinge câteva dintre aparatele de zbor. Au fost expuse la sol aparatele reprezentative ale armatei române: MIG 21 Lancer, IAR 99, IAK 52, avionul de transport Spartan şi elicopterele Puma şi Alouette.

Potrivit organizatorilor, la mitingul aviatic organizat de Şcoala de aplicaţie pentru forţele aeriene „Aurel Vlaicu” de la Boboc, au participat peste 8.000 de persoane.

 

Articolul precedentVictor Mocanu a scăpat de închisoare, în dosarul „Maternitatea”
Articolul următorDatornicii la Primărie pot plăti sumele restante în rate lunare