Metalul Buzău a înregistrat sâmbătă după amiază prima înfrângere din acest sezon al Ligii a  3-a, seria a II-a, fiind învinsă cu scorul de 1-0 de CSM Focșani, într-un meci contând pentru etapa a X-a a sezonului regular, prima a returului.

Meciul de pe stadionul Milcovul din Focani a fost unul echilibrat, cu faze la ambele porți, dar fără ocazii mari de gol. În minutul 4, buzoienii au avut o fază de contraatac, la care Pasăre a trimis cu capul spre propriul portar, dar Preda a ieșit și a respins, apoi Bratu a degajat. În minutul 32 gazdele au avut un prim șut periculos spre poarta lui Dinu, dar șutul lui Zaharia din aletral stânga a trecut pe lângă poartă. la pauză scorul a rămas 0-0.

În minutul 58, Taciuc a șutat din centrul acreului, dar mingea a trecut la un metru de vinclul porții lui Dinu. În minutul 78, o combinație pe partea dreaptă, între Stoica și Strătilă, primul a centrat la prima bară, iar Arnăutu a reluat din 6 metri, 1-0 pentru CSM Focșani. Buzăul a forțat egalarea în ultimele minute, dar ori centrările au fost de slabă calitate, ori apărarea Focșaniului a închis culoarele spre poarta lui Preda. 

Metalul Buzău: I. Dinu – D. Stan (min. 46 Tarsa), Ontel (min. 76 Batin), Tudorică, Antone, Cocîrlă (min. 66 C. Bardaș), Mihai, Puiu, Nedelcu, Ghinga (min. 82 Păun), Marcu (min. 82 R. Dumitru). Antrenor. Valentin Stan

În ciuda acestei înfrângeri, Metaul Buzău se menține pe primul loc, cu 25 de puncte. Etapa viitoare, a adoua a returului, Metalul Buzău va juca în deplasare, la Dinamo Bacău. 

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorHC Buzău a câștigat cu 35-31 meciul cu CSM Focșani