S-au betonat curtile, reparat și varuit peretii exteriori, s-au reabilitat copertinele din spatele caselor, s-au amenajat spatii verzi si renovat complet acoperisurile, s-au modernizat băile si amenajat locuri de joacă în cadrul tuturor celor 5 case de tip familial: Magnolia, Orhideea, Azur, Campionii si Invingatorii. Membrii clubului Bikers for Humanity Romania au renovat locuințele de tip familial în care trăiesc, la Râmnicu Sărat, peste 60 de copii instituționalizați.

Motocicliștii au făcut toată munca fizică, de la cărat la montat, sudat, văruit, totul sub coordonarea unui profesionist, șef de șantier, plus sub supravegherea autorităților. Misiunea voluntarilor din Bikers for Humanity a avut la bază o investiție de aproximativ 60.000 de euro, la care s-au adăugat cantități importante de materiale primite prin donație.

Ne-au dat bucurie și recunoștință autentică, din inimă. Ne-au predat lecția susținerii și încurajării necondiționate. Ne-au arătat ca indiferent de premisele pe care ți le creează viata, visurile pot fi cu atât mai mari și mai îndrăznețe. Ne-au dat niște îmbrățișări care ne-au lăsat cu noduri imense de emoție și câteva”, a scris pe Facebook Denisa-Monica Apreutesei, membru BfH.

Cele cinci centre de plasament au fost transformate în ultimele săptămâni astfel că au ajuns să pară noi. Sponsor principal a fost Cosmopolis, cel mai mare complex rezidențial din București, care a asigurat și diriginții de șantier. Au fost și sponsori care au ajutat cu sume mai mici, iar gigantul Ikea a donat mobilierul. La toate acestea, s-au adăugat donațiile personale ale motocicliștilor.

Investiția a fost de circa 60 000 de euro și a provenit din donații, din licitații organizate cu sprijinul unor vedete, dar și din sponsorizări. De pildă, Nelu Dumitrescu, liderul trupei Iris, și-a donat chitara pentru a fi valorificată la licitația pentru strângerea de fonduri destinate reparațiilor de la căsuțele de tip familial.

ImagineImagineImagine

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentEXCLUSIV Război total în coaliția de guvernare. Emanuel Ungureanu: Dacă iese Drulă din Guvern, o să iasă și USR
Articolul următorS-au publicat rezultatele examenului de titularizare