30 de locatari ai unui bloc din Rîmnicu Sărat au fost evacuați, după ce un apartament din imobil a luat foc

Incendiul s-a manifestat  pe o suprafaţă de 30 metri pătraţi, alte trei locuinţe din imobil fiind afectate de fumul gros care se degajă.

Potrivit ofiţerului de presă al ISU Buzău, George Creţu, pompierii de la Detaşamentul din Râmnicu Sărat au evacuat 28 de persoane din imobilul respectiv şi au scos două persoane din interiorul locuinţei cuprinse de flăcări.

De asemenea, echipajul SMURD ajuns la faţa locului a acordat prim-ajutor unei persoane care a avut atac de panică.

Pentru stingerea incendiului, pompierii din  din Râmnicu Sărat au acționat cu două autospeciale de stingere.

Articolul precedentBuzăul, gazda unui important eveniment la care vor lua parte înalți responsabili ai UE
Articolul următorAdrian Mocanu, declarat nevinovat în cazul accidentului din februarie