Carmen Ichim a fost schimbată din funcția de prefect al județului Buzău, la ședința de Guvern care a avut loc marți seară, în aceeași ședință având loc demiterea  mai multor prefecți și subprefecți din țară.

Dacă demiterea lui Ichim e sigură în acest moment, nu e sigur încă cine îi va lua locul.  Pentru Buzău, premierul Leonard Orban nu a făcut nici o numire în funcția de șef la Casa Albă.

În restul județelor, unde au fost numiți prefecți noi, miercuri vor avea loc învestirile noilor reprezentanți ai Guvernului în teritoriu, de la ora 16.30, în regim de videoconferință, prezidată de șeful Executivului.

Articolul precedentUn buzoian, lăsat de președintele Iohannis fără decorația Ordinul pentru Merit în grad de Cavaler
Articolul următorProgramul Gloriei dat peste cap de FRH și CSM. Rm.Vâlcea