Duminică dimineață, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău au participat alături de Direcția Silvică Buzău la o activitate de plantare de arbori. Reprezentanții Directiei Silvice au pus la dispoziție materialul săditor și au asigurat asistența tehnică.

Astfel, mai mulți jandarmi au fost prezenţi în zona  ,,Frasinu” pentru a ajuta la concretizarea acestei iniţiative. Jandarmii buzoieni împreună cu lucrătorii silvici au plantat mai mulți puieți. Dintre aceștia, 173 de arbori au fost dedicați pentru fiecare an de la înființarea Jandarmeriei Române.

Scopul activității este acela de a determina cât mai multe persoane să se implice în mod voluntar în astfel de inițiative, deoarece prin plantarea de puieți putem aduce un beneficiu important locuitorilor din comunitatea noastră.

Jandarmii buzoieni au mai participat şi în trecut la astfel de acţiuni voluntare și vor continua să fie prezenţi ori de câte ori vor fi demarate activităţi de acest gen.

ImagineImagine

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentUn tânăr de 20 de ani a intrat cu mașina într-un cap de pod și apoi a distrus două garduri
Articolul următorElena Udrea, semnal de alarmă privind PLANUL binomului Coldea-Kovesi: „Se pregătesc să facă același lucru în 2024!” Dezvăluiri exclusive, duminică seara, despre Statul Paralel