Ilie Stan a întârziat la conferința de presă, în semn de protest. Tehnicianul se plânge de condițiile de antrenament precare, de atitudinea conducerii și de răceala fanilor

Conferința de presă susținută de Ilie Stan, ca o prefață a debutului în Liga a ii-a, a întârziat cincisprezece minute, din cauza lipsei actorului principal. Tehnicianul buzoian s-a scuzat, dar a ținut să precizeze că lipsa de punctualitate a venit ca un semn de protest, față de piedicile, voite sau nu, pe care le întâmpină. Terenul de antrenament, promis, probabil, înainte de a semna contractul nu există, așa că roș-albaștrii sunt nevoiți să meargă la Săhăteni, pentru a nu suprasolicita gazonul de pe Gloria. Iliesta a acuzat și lipsa unui medic sportiv de la echipă și, poate cel mai grav, îngrădirea accesului în sala de forță. Pentru a “trage de fiare” antrenorul trebuie să scrie, de fiecare dată, un referat.

Antrenorul nu este încântat nici de atitudinea suporterilor, față de echipa de fotbal. De altfel, Ilie Stan s-a și întâlnit cu o parte din fanii grupării, acum câteva săptămâni, pentru a lămuri câteva din nemulțumirile microbiștilor.

Fostul internațional a mai declarat că a fost gata să plece de la Gloria de mai multe ori, din cauza neajunsurilor.

Articolul precedentOvidiu “Coco” Mihăilă, prezentat la Gloria Buzău
Articolul următorTînără răpită din Constanța și obligată să se prostitueze la Buzău