Admiterea la liceu in 2018 permite realizarea topului liceelor, un clasament al instituțiilor de învățământ preuniversitar unde, potrivit mediilor de admitere, vor învăța elevi foarte buni. Colegiul Național Sfântu Sava din București rămâne și anul acesta în vârful ierarhiei liceelor unde se intră cu cele mai mari medii din țară, potrivit rezultatelor repartizării computerizate.

Mediile de admitere din 2018 sunt ușor mai scăzute față de admiterea din 2017. Diferențele în cazul celor mai bune licee nu sunt însă decât de ordinul sutimilor.

Astfel la COLEGIUL NAȚIONAL „SFÂNTUL SAVA” media de admitere (cea mai mică medie) este anul acesta de 9,61 (profilul filologie), în timp ce anul trecut media, la același profil a fost de 9,72.

La clasa de matematică-informatică bilingv ultima medie a fost, însă, anul acesta, 9.91 (față de 9.93 anul trecut). Este cea mai mare medie de admitere din țară la un profil.

La matematică-informatică, ultima medie anul acesta la Sava a fost 9,76 (față de 9,81) anul trecut.

La profilul de științe ale naturii, ultima medie a fost 9,84 (față de 9,91 anul trecut).

dintre elevii care au fost admiși anul acesta la „Sava” au avut media de admitere 10.

În acest top al celor mai bune clase (profiluri), urmează LICEUL NAȚIONAL „MIRCEA CEL BĂTRÂN” din Constanța, unde s-a intrat cu 9,85 la matematică-informatică bilingv (14 locuri). Ultima medie de admitere în acest liceu este 9.42, la profilul științe sociale.

Pe locul al treilea este COLEGIUL NAȚIONAL „FRAȚII BUZEȘTI” din Craiova, unde cea mai mare ultimă medie de admitere a fost 9,85, la profilul de științe ale naturii. Ultima medie de la acest liceu a fost 8,91, la științe sociale.

COLEGIUL NAȚIONAL „B.P. HASDEU” din Buzău are 9,78 ultima medie de admitere la profilul matematică-informatică bilingv. Ultimul copil care a „prins” acest liceu a avut media 8,79 și a fost admis la profilul filologie bilingv.

La COLEGIUL NAȚIONAL „GHEORGHE LAZĂR” din București 9,77 a fost ultima medie de admitere la profilul matematică-informatică, iar ultimul elev admis la acest liceu are media 9.50.

Articolul precedentScene de groază, la Școala 11. O fetița a rămas agățată în gard, cu un fier înfipt în mînă
Articolul următorFostul manager de la Săpoca reclamat parchetului, pentru fals în declarații