Poliţiştii buzoieni, în apropierea unei mari sărbători, și-au îndreptat gândurile către persoanele defavorizate.

Având în vedere că pe data de 25 martie se va sărbători Buna Vestire şi Ziua Poliţiei Române, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (IPA) Secţia România – Regiunea 1 Buzău, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, a organizat o acţiune umanitară, ai cărei beneficiari au fost persoanele care se află în Aşezământul Social „Sf. Sava” din comuna Câmpeni.

Evenimentul a debutat în ziua de 22 martie, la ora 10.00, cu un concurs de gastronomie, în cadrul căruia trei echipe formate din poliţişti de la mai multe structuri ale IPJ Buzău au pregătit un meniu de prânz, în bucătăria pusă la dispoziţie de un agent economic din municipiul Buzău.

Deşi numai una dintre echipe a fost declarată câştigătoare, formată din 3 polițiști din cadrul Poliției municipiului Buzău, concurenţii au făcut tot ce a depins de ei pentru a pregăti cele mai gustoase preparate, pe care le-au servit ulterior bătrânilor şi celorlalte persoane găzduite de Aşezământul Social de la Câmpeni.

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

 

         

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAr fi sustras plasă de sârmă din aluminiu și a vândut-o la fier vechi
Articolul următorIohannis a numit în funcție 76 de judecători și 25 de procurori