Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – B.T.Buzău, au efectuat ieri, 26 martie, 4 percheziţii domiciliare, în Buzău și București, la imobile utilizate de un tânăr bănuit de trafic și deținere de droguri de risc.

Activitățile au fost desfășurate în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Tribunalul Buzău.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite 2 culturi indoor de canabis, una în comuna Pietroasele, din județul Buzău şi una în municipiul Bucureşti, fiind identificate 69 de plante de canabis, precum şi instalaţiile necesare cultivării acestora.

Imagine

Plantele au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Bănuitul, un tânăr, de 36 de ani, din București, a fost interceptat în trafic, la data de 25 martie a.c., de către polițiștii Secției de poliție rurală Merei, care au descoperit în mașina acestuia aproximativ 400 de grame de dorguri de risc (cannabis) și au solicitat sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi, în această dimineață, Tribunalul Buzău a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc.

La activitate, au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedent162 de decese și peste 5.800 de noi cazuri de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Situația pe județe
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 27 martie 2021