Vineri seara, în jurul orei 19.00, pe DN2E85, la ieșire din județul Buzău spre Vrancea, a avut loc un accident de circulație. A fost vorba despre o coliziune între trei autovehicule, iar două persoane, dintre care un minor, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcția Râmnicu Sărat către Focșani de către un șofer în vârstă de 35 de ani, din Constanța și alte două autoturisme care circulau din sens opus, la volanul cărora se aflau doi bucureșteni, în vârstă de 54, respectiv 60 de ani. Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi pasageri din mașina constănțeanului, o femeie de 29 de ani, respectiv un minor de 3 ani, aceștia fiind preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAglomerația din zona Podului de la Mărăcineni provoacă nervi în trafic
Articolul următorRâmnicean de 21 de ani prins la volan pozitiv la cocaină, de polițiștii din Focșani