În ziua de 15 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Mărăcineni, cu ocazia programului național ”Școala Altfel”, au susținut o lecție interactivă de educație rutieră la Grădinița cu Program Normal din localitatea Zărnești.

Copiii au aflat de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte pe drumul către grădiniță, către locul de joacă sau către casă. Celor mici le-au fost prezentate semnele de circulație și au fost invitați într-un orășel miniatural în care au aplicat cele învățate pentru a demonstra că vor deveni pietoni responsabili.

Conştientizarea de către  preşcolari a importanţei cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie rutieră este un factor important, care pe termen lung, contribuie la scăderea numărului de accidente rutiere.

Totodată, copiii au fost încântați să vadă autospeciala polițiștilor din interior și cum funcționează semnalele acustice și luminoase.

Câteva recomandări pe care poliţiştii le au pentru cei mici:

Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!

Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!

Traversează doar la culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!

Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Îți protejează viața!

Mergând spre grădiniță, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! Dacă ești nevoit să mergi pe caosabil, întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!

Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVizită surpriză primită ieri de polițiștii buzoieni
Articolul următorFlagrant delict – depistați de polițiști în timp ce sustrăgeau material lemnos