Începând cu data de 28 aprilie 2022 va începe distribuirea produselor alimentare, tranșa a patra, prin Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate în toate cele 87 de UAT-uri de pe raza județului Buzău, anunță Instituția Prefectului Județului Buzău. Produsele vor ajunge în toate primăriile până pe data de 5 mai 2022. Pachetele vor conține  făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve de carne de vită și porc, pate, compot și gem. 

La nivelul județului Buzău vor fi distribuite 46.325 de pachete, prin intermediul primăriilor.   

”Beneficiarii acestor ajutoare sunt familiile și persoanele singure beneficiare de venit minim garantat, acordat în baza legii 416/2001, persoanele beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente de alte situații asemănătoare și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele care locuiesc în așezările informale, pe baza listei comunicate de către reprezentantul legal al UAT-urilor” transmite Prefectura Buzău prin intermediul unui comunicat de presă.

Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate se derulează din anul 2018.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCe mesaj a transmis Bogdan Drăghici, președintele asociației TATA, înainte să se sinucidă: „Și eu sunt ucrainean!” – Bărbatul fusese condamnat pentru abuz sexual asupra fiicei sale
Articolul următorCum a evoluat prognoza meteo medie anuală în România în ultimii 100 de ani?