Supervizorul, DRDP Buzău, reprezentat de ing. Sorin Robu – Rezident Senior și ing. Mihnea Tabac – Inspector de Drum și Pod, însoțiți de reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, CNAIR SA și asocierilor constructorilor (TRACE – CONI și PIZZAROTTI-RETTER), au efectuat o vizită în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor pe Loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Ploiești – Buzău.
Pe Lotul 1 Dumbrava – Mizil (km 0+000–km 21+000) s-au constat următoarele:
– Se realizează descărcări arheologice ce se preconizează a fi încheiate la sfârșitul lunii decembrie, în cazul în care nu vor mai fi descoperite noi situri arheologice pe zonele care în momentul executării studiului de fezabilitate erau acoperite de culturi agricole;
– S-au realizat aproape în totalitate deminările, rămânând de făcut studiu pe zonele unde culturile agricole au fost recoltate mai târziu. Procent rămas 7%;
– Se lucrează la drumuri tehnologice, procentul aproxinativ de realizare fiind de 10% din necesar;
– Se stabilizează drumurile tehnologice și se așterne stratul suport de ballast;
– Se lucrează la organizarea de șantier în zona nodului rutier la Km 9+200;
– Este definitivată amplasarea și montarea stației de betoane care a devenit operațională, s-au montat padocurile pentru agregate pentru stația de betoane, se lucrează la amplasarea și montarea birourilor de șantier care în momentul vizitei erau finalizate în procent de 50%;
– Se lucrează la amplasarea și montarea laboratorului de șantier care în momentul vizitei era realizat în procent de 60%;
– Se pregătesc și te toarnă platformele unde va fi amplsată stația de asfalt și platformele pentru poligonul de realizare prefabricate din beton;
– S-au executat, în zona Km 8, planșe de încercare pentru teren de fundare stabilizat cu diferiți lianți hidraulici;
– Se amenajează platforma pentru execuția piloților forați la infrastructurile necesare a fi ecxecutate în zona nodului rutier de la Km 0 Dumbrava;
– Se pregătește platforma pentru execuție piloți forați în zona pasajului de la Km. 13;
– S-au montat toate panourile de identificare temporară;
– Progresul aproximativ al lucrărilor de pe Lotul 1 este de 1,1%.
Sursa: Realitatea de Buzau