Un administrator de societate comercială acuzat că s-ar fi sustras de la plata impozitelor, cauzînd un prejudiciu de aproape 3 milioane de lei

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au documentat activitatea unui buzoian de 52 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Administrator al unei societăți comerciale ce are ca principal obiect de activitate colectarea și prelucrarea deșeurilor reciclabile, bărbatului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii în formă continuată a două infracțiuni de evaziune, una prin omisiunea evidențierii operațiilor comerciale efectuate, cealaltă pentru evidențierea, în actele contabile, a unor operațiuni fictive.

Din cercetările oamenilor legii a reieșit că în perioada 2012-2015 societatea a achiziționat deșeuri, de la persoane fizice și juridice, în baza unor borderouri și facturi fiscale în valoare de peste 17 milioane lei, cu o diferență față de achizițiile înregistrate în evidența contabilă de aproape un milion lei. Mai mult, unele deșeuri achiziționate, în speță catalizatori auto, au fost vîndute, ulterior, în Italia.

În urma acestei activități a fost diminuată masa impozabilă şi s-a sustras
de la plata impozitului pe veniturile din alte surse datorat bugetului consolidate al
statului cu suma de 2.814.986 de lei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate a rezultat că persoanele înscrise în
borderourile de achiziție întocmite ca documente justificative privind proveniența
bunurilor puse la dispoziție de societate, nu confirmă predarea în totalitate a cantităților
înscrise în documente.

Polițiștii de investigare a criminalității economice continuă cercetările
pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.

Articolul precedentVideo Autoritatile, in alerta. Focar de infectie la marginea orasului
Articolul următorNoi ajutoare pentru pompierii buzoieni