În ziua de 9 mai a.c., ofițeri din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, împreună polițiști din cadrul Biroului Poliției de Proximitate, au desfășurat la Școala Gimnazială ”Mihail Kogălniceanu” Buzău o activitate preventivă la care au participat peste 30 de elevi de gimnaziu şi cadre didactice.     

Scopul activităţii a fost prevenirea infracțiunilor comise cu violență, prevenirea bullyingului, dar și prevenirea faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.

În cadrul activităților, elevilor le-a fost explicată noţiunea de violenţă în şcoală, formele de manifestare ale acesteia, fiindu-le prezentate modalități de rezolvare a conflictelor printr-o comunicare nonviolentă, dar și aspecte referitoare la legislația în domeniu.       

Totodată, le-au fost aduse la cunoștință formele răspunderii penale cu privire la portul ilegal sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în instituţiile de învățământ, situaţiile de pericol la care se expun, atât pe ei, cât și pe cei din jur.

Întâlnirea a urmărit încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial, iar prin intermediul desfășurării unor astfel de activități, polițiștii își propun ca elevii să coștientizeze nu numai faptul că violența, în unitățile de învățământ sau în afara acestora, este interzisă și pedepsită conform legii, dar și faptul că efectele violenței pot fi foarte grave și le pot influența în mod negativ viața, chiar și atunci când vor deveni adulți.

Imagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentHorațiu Raicu: A.F.I.R. aplică o politică păguboasă în privinţa managementului resurselor umane cu implicaţii negative în implementarea PNS
Articolul următorUrmărit la nivel internaţional de către autorităţile judiciare din Germania, depistat de polițiștii buzoieni