CSM Râmnicu Sărat și-a consolidat poziția de lider în seria a II-a a Ligii a 3-a, după victoria cu 2-0 (0-0) în meciul jucat pe teren propriu cu unirea Braniștea, vineri, 17 martie, de la ora 15.00. După această victorie din penultima etapă a sezonului regular, CSM Râmnicu Sărat va încheia matematic această parte a campionatului pe primul loc, în timp ce Unirea Braniștea încă mai are emoții în privința calificării în play-off. 

După o primă repriză echilibrată, dar fără goluri, în repriza a doua CSM Râmnicu Sărat a marcat de două ori. În minutul 70, Dănuț Oprea a deschis scorul cu un șut de la circa 28 de metri, iar în minutul 74 Matei Constantinescu a marcat pentru 2-0 cu un șut de la 13 metri, ușor lateral stânga. 

După 17 etape, CSM Râmnicu Sărat este pe locul 1, cu 42 de puncte, cu 7 peste Metalul Buzău, ocupanta locului 2, dar care are și un joc mai puțin disputat. În ultima etapă a sezonului regular, CSM Rm. Sărat va juca în deplasare, la CSM Focșani. Unirea Braniștea este pe locul 3 în seria a II-a din Liga a 3-a, cu 34 de puncte, și așteaptă ca Aerostar Bacău să se împiedice în deplasarea de la Dacia Unirea Brăila pentru a fi și ea matematic calificată în play-off înaintea ultimei etape, când va întâlni pe teren propriu pe Dacia Unirea Brăila. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDouă femei și patru bărbați, reținuți pentru trafic și consum de droguri de mare risc
Articolul următorDe la începutul acestui an, jandarmii buzoieni au prins în flagrant 10 autori de infracțiuni care au săvârșit 12 fapte penale