Obiectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău în prima parte a anului 2023, a continuat să fie creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. Jandarmii buzoieni au executat în această perioadă, peste 1350 de misiuni de ordine publică în mod independent sau în cooperare cu alte instituții. Din numărul total al misiunilor, cea mai mare pondere au avut-o misiunile pentru menținerea ordinii publice în mod independent, în zona instituțiilor de învățământ, piețe și triaje T.F, în alte zone aglomerate, dar și în sistem integrat, atât în mediul urban cât și în mediul rural.

Jandarmii au asigurat ordinea publică la peste 40 de evenimente, iar patrulele de intervenție au dus la bun sfârșit peste 388 de misiuni și au intervenit de fiecare dată când a fost cazul, acestea desfășurând misiuni de aplanare a unor conflicte, intervenții salvare-evacuare, înlăturare a animalelor sălbatice, etc. Totodată, au fost executate peste 40 de misiuni în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Buzău și cu autoritățile care gestionează activitatea silvică și piscicolă.

Pe parcursul misiunilor desfășurate, jandarmii au prins în flagrant 10 autori de infracțiuni care au săvârșit 12 fapte penale, dintre care 5 fapte ce au constat în trafic sau alte operaţiuni ilicite cu substanțe stupefiante ori psihotrope sau amestecuri care conţin asemenea plante şi substanţe. Colegii noștri au desfășurat activități de prevenire și combatere a faptelor antisociale, dar, cu toate acestea, în primele luni ale anului, conform competențelor ce le revin, au constatat 571 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 113 mii lei.

Pentru prevenirea incidentelor sau a faptelor antisociale şi desfăşurarea în condiţii de siguranţă a adunărilor publice ce vor avea loc în perioada următoare, Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău face următoarele recomandări participanţilor:

–         să manifeste un comportament paşnic şi civilizat şi să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice sau organele de ordine;

–         să nu se implice în acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunărilor publice şi să nu incite la asemenea acţiuni;

–         să nu promoveze mesaje cu caracter xenofob, rasist, şovinist;

–         să nu introducă sau să  aibă, în timpul adunărilor publice, băuturi alcoolice sau obiecte contondente ce pot pune în pericol siguranţa participanţilor;

Totodată, în acest sfârșit de săptămâna vor avea loc două evenimente sportive și anume:

În data de 18.03.2023, începând cu ora 15.00, pe Stadionul “Limpeziș” din loc. Limpeziș, , se va desfășura partida de fotbal din Liga a III-a, dintre echipele A.C.S. Voința Limpeziș și A.F.C. Metalul Buzău;

În data de 18.03.2023, începând cu ora 18.00, la Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din mun. Buzău, se va desfășura partida de handbal masculin, din Liga Zimbrilor, dintre echipele A.C.S. H.C. Buzău 2012 și C.S.M. București.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentelor sportive ce vor avea loc, jandarmii buzoieni adresează spectatorilor următoarele recomandări:

 – să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;

 – în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă;

 – părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii.

 În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator. Pentru a evita producerea unor incidente, recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă, să nu se implice în acte care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competițiile sportive.

”Rămânem la datorie și reamintim cetățenilor că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea S.N.U.A.U. – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situația o impune” este mesajul transmis de jandarmii buzoieni către cetățenii județului.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCSM Râmnicu Sărat a câștigat cu 2-0 meciul din penultima etapă a sezonului regulat, cu Unirea Braniștea
Articolul următorJandarm buzoian, medaliat la Campionatul Național de Judo, organizat de MAI