Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” a organizat vineri, 29.07.2022, la sediul instituției, festivitatea de absolvire și acordare a primului grad de maistru militar și sergent pentru absolvenții promoției 2022, denumită onorific „Încoronarea de la Alba Iulia – 100”.

În cadrul ceremoniei, au fost avansați la gradul de maistru militar clasa a V-a 143 de absolvenți (102 băieți și 41 fete), iar la gradul de sergent 68 absolvenți (52 băieți și 16 fete). Aceștia sunt repartizați în unități ale Forțelor Aeriene, Forțelor Terestre și Forțelor Navale din Armata României și în unități ale
Ministerului Afacerilor Interne.

Comandantul școlii, domnul comandor inginer Ștefan-Daniel Cotigă a transmis absolvenților următorul mesaj:

”Stimaţi absolvenţi, bine ați venit în corpul maiștrilor militari și al subofițerilor! Astăzi, gradul pe care îl purtați vine ca o încununare a efortului depus în perioada de studiu. Orice carieră solidă în instituțiile sistemului de apărare se construiește plecând de jos, urmând etapele treaptă cu treaptă și pregătindu-te continuu pentru a fi mai bun și mai performant. Faptul că dvs. vă aflați la momentul festiv și plin de emoții al absolvirii, demonstrează că ați ales cu toată convingerea și determinarea să urmați acest drum. Alegând să vă pregătiți într-o școală militară ați pășit pe calea firească a unui început de carieră pe care personal v-o doresc cât mai lungă și fructuoasă.”

De asemenea, șefa promoției, Ionela Tutunea a luat cuvântul în fața întregii audiențe și a transmis mesajul plin de emoție din partea tuturor colegilor: „Astăzi este o zi de sărbătoare, momentul mult așteptat de fiecare dintre noi, reprezentând finalul unei etape marcante din viața noastră. Drumul pe care am pășit nu a fost unul ușor, fiecare experiență întâlnită a fost o noutate, începând cu pregătirea militară generală, primele trageri din poligon și culminând cu pregătirea de specialitate în funcție de fiecare armă. Din momentul în care am depus jurământul militar am făcut un angajament moral față de țară și am înțeles că prilejul de a face parte din Armata României aduce după sine și responsabilități. Aici am învățat să fim punctuali, să ne îndeplinim sarcinile cu seriozitate și simț de răspundere; altfel spus, ne-am maturizat.”
În semn de respect pentru performanțele deosebite obținute în procesul de formare profesională, în cadrul festivității au fost acordate șefilor de promoție, pe arme și specialități militare, distincții militare (diplome, premii și medalii).
Pentru absolventul Olaru Gabriel, emoțiile acestui moment important din viața sa au fost cu atât mai mari cu cât a ales ca acestă zi să îi rămână în amintire ca ziua în care a făcut primul pas în întemeierea unei familii. A cerut-o în căsătorie pe prietena sa, Lavinia Lupu, iar aceasta a acceptat.
La festivitate au participat directorul general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerului de Afaceri Interne, domnul chestor de poliţie Valentin Minoiu, inspectorul general al Inspectoratului General de Aviație, domnul general de flotilă aeriană Cătălin-Paul Dache, locțiitorul pentru resurse al șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, comandor ing. Cristian Pătrașcu și șeful serviciului management personal din Statul Major al Forțelor Aeriene, domnul comandor Petru-Iulian Bălțătescu.

ImagineImagine

sursa foto: https://www.facebook.com/Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentGloria Buzău – Unirea Constanța 2-2 în ultimul amical înaintea începerii Ligii a 2-a
Articolul următorPericol de inundații pe râuri din 29 de județe