Sute de buzoieni, copii, militari activi, în rezervă şi în retragere, i-au cinstit pe militari de Ziua Armatei
Începând cu ora 10.00, potrivit programului stabilit la nivelul garnizoanei Buzău, au fost depuse coroane şi jerbe de flori la Cimitirul Eroilor din municipiu. Ceremonialul a continuat cu un „Te Deum” oficiat de un sobor de preoţi. Festivităţile de vineri dimineaţă s-au încheiat cu defilarea detaşamentului de onoare, în acordurile marşurilor cântate de muzica militară a garnizoanei.
În aplauzele spectatorilor, plutoanele de paradă din unităţile militare din garnizoana Buzău, inclusiv un pluton echipat în ţinuta purtată de militarii Regimentului 48 Infanterie din Primul Război Mondial, au dat onorul. Manifestările vor continua până spre seară. De la ora 19.00, este programată o ceremonie de retragere cu torţe. Militarii Garnizoanei Buzău vor porni din Piaţa Daciei pe traseul Bd. Unirii, Calea Eroilor, Rond Kaufland sud, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica”. De altfel, pe parcursul săptămânii în Crâng au avut loc concerte susţinute de muzica reprezentativă a Diviziei 2 şi a Brigăzii 282 din Focşani, paradă a costumelor de epocă, după ce week-endul trecut tot în Parcul Crâng a fost organizată o expoziţie de tehnică militară. Ziua de 25 Octombrie a fost declarată Ziua Armatei României după ce, la 25 octombrie 1944, eroii noştri au eliberat ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei.