În ședința CJSU Buzău a fost adoptată o nouă hotărâre, prin care scenariile de funcționare a mai multe școli au fost schimbate. Decizia a venit în urma evaluărilor situațiilor epidemiologice făcute de DSP. Șaisprezece unități școlare au trecut de la scenariul galben la cel verde, însemnând că toți elevii se vor întoarce la cursuri. Au fost, însă și școli unde s-a trecut la scenariul galben. O singură unitate de învățământ a rămas în scenariul galben, localitatea Gălbinași.

„În cadrul ședinței CJSU Buzău, a fost votată și o altă hotărâre care prevede
suspendarea cursurilor ”față în față” la o grupă din cadrul Grădiniței
cu Program Prelungit ”Bobocei din Micro III” din municipiul Buzău, pe o
perioadă de 14 zile, începând cu data de 21 septembrie 2020”, este precizat în comunicatul Prefecturii Buzău.

Următoarele  unități de învățământ au trecut de la scenariul galben, la cel verde:
– Comuna Măgura: Școala Gimnazială comuna Măgura, Grădinița cu Program
Normal sat Ciuta, Școala Primară sat Ciuta, Grădinița cu Program Normal
comuna Măgura;

– Comuna Rușețu: Liceul Tehnologic comuna Rușețu, Grădinița cu Program
Normal Rușețu;

– Comuna Scutelnici: Școala Gimnazială comuna Scutelnici, Școala Primară
sat Arcanu, Grădinița cu Program Normal Brăgăreasa, Grădinița cu Program
Normal comuna Scutelnici;

– Comuna Stâlpu: Școala Gimnazială comuna Stâlpu, Grădinița cu Program
Normal comuna Stâlpu;

– Comuna Țintești: Școala Gimnazială sat Maxenu, Grădinița cu Program
Normal sat Maxenu, Grădinița cu Program Normal sat Pogonele, Școala
Gimnazială sat Pogonele, Școala Primară comuna Țintești.

Următoarele  unități de învățământ au trecut de la scenariul verde, la cel galben:
– Comuna Berca: Liceul Tehnologic ”Sf Mucenic Sava”, Grădinița cu
Program Normal ” Nitraria ” Berca, Grădinița cu Program Prelungit comuna
Berca, Școala Primară Joseni, Grădinița cu Program Normal sat Pleșcoi,
Grădinița cu Program Normal sat Rătești, Grădinița cu Program Normal sat
Valea Nucului;

– Comuna Pârscov: Școala Gimnazială ” Vasile Voiculescu” comuna Pârscov,
Școala Primară sat Bădila, Școala Primară sat Lunca Frumoasă, Grădinița
cu Program Normal comuna Pârscov;

– Comuna Săpoca: Școala Gimnazială comuna Săpoca, Grădinița cu Program
Normal sat Mătești, Școală Gimnazială sat Mătești, Grădinița cu Program
Normal comuna Săpoca.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCare este situația epidemiologică la nivelul județului Buzău?
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 73. Alegerile, motiv de sărbătoare la români