Probele fizice vor fi susținute doar de personalul contractual, de la Poliția Locală

S-a stabilit ce angajați pot fi dați afară dacă nu promovează probele sportive prin care vor trebui să treacă periodic. Aleșii locali buzoieni au făcut, în ședința de ieri, o rectificare asupra proiectului votat în luna aprilie prin care sunt exceptați de la această hotărâre polițiștii locali care sunt funcționari publici.

Polițiștii locali nu vor scăpa de probele sportive. Consilierii locali au votat o modificare a proiectului care prevede introducerea de testări fizice periodice pentru polițiștii locali. Modificarea face referire la exceptarea polițiștilor locali care sunt funcționari publici pentru că aceștia sunt protejați de o decizie a Curții Constituționale.

Conform proiectului, polițiștii locali vor susține probe sportive periodic. Dacă aceștia nu vor reuși să le promoveze, vor avea șanse să le susțină din nou la un interval de 90 de zile.

Articolul precedentO buzoiancă, prima admisă la Facultatea de Medicină, din București
Articolul următorO nouă avertizare meteo, pentru Buzău ! Cod Galben de furtună