Singurul reper al culturii bizantine din România, ultimul blazon al Cantacuzinilor, a fost salvat de la pieire de Uniunea Arhitecţilor din România. Casa cu Blazoane, din comuna Chiojdu, judeţul Buzău, este o comoară arhitecturală care era pe cale să se prăbuşească, dar fost cumpărată cu bani europeni şi a fost transformată în obiectiv cultural.

Turiștii care au o după-amiază liberă nu trebuie să rateze acest obiectiv, care uimeşte prin arhitectură dar şi prin zona în care este amplasat.

Casa cu Blazoane se află în comuna Chiojdu, jud. Buzău, fiind monument istoric de importanţă naţională. Casa cu Blazoane a fost ridicată de moşnenii izbăşoi, ţărani liberi, deţinători de moşii întinse, stăpânite în devălmăşie, ipostază socială nemaiîntâlnită în nicio altă ţară din Europa, după cum apreciază experţii Uniunii Arhitecţilor. În secolul al XIX-lea a fost pentru mult timp reşedinţa şefului de garnizoană militară. Sunt documente care atestă că a fost renovată în 1828 şi de atunci a fost locuită, până în 2000, când a fost cumpărată de un tânăr din zonă, de la doi bătrâni. Uniunea Arhitecţilor din România a achiziţionat acest obiectiv de patrimoniu în luna august 2009, cu intenţia de a restaura clădirea Casei cu Blazoane şi de a dezvolta în jurul ei un obiectiv cultural-turistic atractiv la nivel naţional şi internaţional. Numele clădirii este dat de blazoanele de deasupra intrării principale, cel din mijloc reprezentând vulturul bicefal, simbol al împăraţilor bizantini, care a aparţinut familiei Cantacuzinilor, stabilite în ţările române după căderea Bizanţului, la 1453.

Clădirea monument istoric a fost ridicată la mijlocul sec. al XVIII-lea şi supusă unei intervenţii radicale la începutul secolului al XIX-lea, când a fost extinsă. Din etapa originală s-a păstrat colonada şi grinda fruntară de la foişor, modelată manual din lemn de stejar, cu motive decorative de sorginte simbolică. Prispa  este o piesă importantă în arhitectura obiectivului.

Încăperile, fiecare în parte, au ceva special, fie că vorbim de camera de zi sau de dormitor. După terminarea lucrărilor de renovare, reprezentanţii Uniunii Arhitecţilor din România s-au asigurat că obiectivul va fi mobilat cu obiecte ce datează din perioada în care a fost construită casa, ori măcar se aseamănă ca stil.

Nici holul casei nu poate trece neobservat. Acesta este decorat cu obiecte de o însemnătate aparte.

Salonul Casei cu Blazoane este o cameră specială, aflată în contrast cu restul odăilor. De cum păşeşti peste pragul acesteia, un ciudat parfum oriental te cuprinde.

În anul 2015, s-a finalizat recepţia ansamblului format din Casa cu Blazoane şi clădirea punctului de informare. Ulterior au fost obţinute autorizaţiile necesare funcţionării, iar în prezent Casa cu Blazoane este deschisă publicului atât pentru vizitare, cât şi pentru organizarea de activităţi social-culturale. Muzeul Casa cu blazoane poate fi vizitat zilnic, între orele 10 şi 17, iar duminica, între orele 10 şi 16. Intrarea este liberă.

Articolul precedentCercetătorii au cu ce se mândri! Produc cu succes insulina vegetală
Articolul următorRată șomajului buzoian, sub 7 %